IKEA reduce prețurile pentru aproape jumătate dintre produsele comercializate

IKEA reduce prețurile pentru aproape jumătate dintre produsele comercializate

Compania investește atât în prețuri mai mici, cât și în salariile angajaților pentru a asigura o creștere pe termen lung și pentru a sprijini oamenii în perioade dificile.

IKEA s-a angajat întotdeauna să ofere produse accesibile pentru cât mai mulți oameni, pentru crearea unei case mai bune, indiferent de resursele financiare ale oamenilor. În regiunea Europei de Sud-Est, IKEA va investi substanțial în prețuri mai mici pentru cele mai îndrăgite articole. Obiectivul companiei este de a ajunge, pe termen lung, la nivelurile prețurilor de dinaintea pandemiei, ajustate în funcție de inflație. Reducerea prețurilor este prioritară pentru IKEA, iar pe viitor compania își propune să continue reducerea prețurilor, oferind un exemplu pe piața de retail.

După primele inițiative importante derulate în anul fiscal 2023, IKEA Europa de Sud-Est continuă să investească în accesibilitate. Pe parcursul anului fiscal 2024 (1 septembrie 2023 – 31 august 2024) va aloca 47 de milioane de euro pentru a absorbi costurile și a asigura prețuri cât mai mici. Investiția va acoperi toate gamele de produse, astfel încât 46% dintre toate articolele vor avea un preț mai mic, pe termen lung.  

Compania va reduce prețurile celor mai populare produse din fiecare piață unde operează în regiune (România, Croația, Serbia și Slovenia). Multe dintre familiile de produse de top – BESTÅ, KALLAX, MALM, FRIHETEN, PAX, POÄNG – au acum un preț mai mic, iar în următoarele luni sunt așteptate reduceri pentru întreaga gamă, cu accent pe soluțiile de depozitare.

Pe parcursul anului fiscal 2024, IKEA România va reduce prețurile pentru 4.794 de produse, cu o scădere medie de 11.8%. De asemenea, unora dintre cele mai accesibile articole din prezent li se va aplica, pe termen lung, o reducere de preț de până la 30%, iar cele mai căutate familii de produse, cum ar fi BESTÅ și PAX, au un preț cu 15% mai mic.

Observând unele evoluții economice pozitive la nivel global și având în vedere rezultatele excelente pe care le-am obținut anul trecut, am decis să investim în continuare în accesibilitate. Astfel, dorim să transferăm economiile către clienții noștri și să continuăm să păstrăm prețurile cât mai mici posibil. Este o decizie de afaceri conștientă de a lucra cu marje mai mici pentru a oferi sprijin celor care doresc să se bucure la maximum de locuințele lor. Ne străduim să fim întotdeauna alături de cât mai mulți oameni și credem că, în contextul creșterii costurilor vieții, este mai important ca niciodată să facem acest lucru. Totodată, oferind produse și mai accesibile, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea, forma, funcția și sustenabilitatea. Credem că este, de asemenea, o modalitate de a ne continua tendința de creștere”, spune Ekaterina Egorova, CEO și CSO la IKEA Europa de Sud-Est.

La IKEA, a fi alături de cât mai mulți oameni începe întotdeauna cu angajații. În anul fiscal 2023, IKEA Europa de Sud-Est a majorat de mai multe ori salariile angajaților, ceea ce a dus la o creștere medie a veniturilor angajaților din România cu 12,4%. Această tendință a continuat și în noul an financiar, astfel că în ianuarie 2024, salariile angajaților au fost majorate din nou, în medie, cu 7,4%.

De asemenea, compania a investit 6,3 milioane de euro la nivel de regiune pentru plata bonusurilor și va aloca încă 1,1 milioane de euro brut în luna martie a acestui an pentru contribuțiile la programul de loialitate al Grupului Ingka pentru pensie privată Tack!.

Grupul Ingka • Grupul Ingka (Ingka Holding BV și entitățile sale controlate) este unul dintre cele 12 grupuri diferite de companii care deține și operează IKEA în baza unor acorduri de franciză cu Inter IKEA Systems BV. Grupul Ingka are trei domenii de activitate: IKEA Retail, Ingka Investments și Ingka Centre. Grupul Ingka este un partener strategic în sistemul de franciză IKEA, operând 378 de magazine IKEA în 30 de țări. Aceste magazine au avut 706 de milioane de vizite în timpul anului financiar 2020 (1 septembrie 2019 – 31 august 2020) și 3,6 miliarde de vizite pe www.IKEA.com. Grupul Ingka operează afaceri sub viziunea IKEA – de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru și mai mulți oameni, oferind o gamă largă de mobilier, accesorii şi soluţii funcţionale, cu un design de calitate, la preţuri cât mai accesibile.

Distribuie: