JYSK sărbătorește 20 de ani în Ucraina prin deschiderea magazinului cu numărul 100

JYSK sărbătorește 20 de ani în Ucraina prin deschiderea magazinului cu numărul 100

Retailerul scandinav JYSK continuă activitățile din Ucraina și sprijină reconstrucția țării, prin investiții în magazine noi și crearea oportunităților de angajare pe plan local.

În octombrie, JYSK a marcat două mari evenimente în Ucraina, odată cu deschiderea magazinului său numărul 100 din Cernăuți, în sud-vestul Ucrainei, și prin împlinirea a 20 de ani de deschiderea primului magazin JYSK în țară. Primul magazin în franciză JYSK a fost deschis în Ucraina în octombrie 2004, iar în 2012 compania mamă a preluat afacerea. La acel moment, în Ucraina existau 10 magazine JYSK. Deschiderea magazinului numărul 100 a fost sărbătorită cu oferte excelente la produse scandinave de și prin donații către organizații caritabile.

„Suntem mândri să atingem aceste două etape importante pentru JYSK în Ucraina și, în special, apreciem rezistența demonstrată de compania noastră în Ucraina. Credem că există un viitor strălucit pentru Ucraina și dorim să facem tot ce putem pentru a reconstrui țara și a asigura oportunități de locuri de muncă. Așteptăm cu nerăbdare să putem sărbători alături de colegii noștri după război. Între timp, continuăm să îi sprijinim pe colegii din Ucraina și planurile lor de expansiune”, spune Rami Jensen, President and CEO al JYSK.

Investițiile continuă în ciuda războiului

De la invazia rusă a Ucrainei din februarie 2022, JYSK a avut ca prioritate siguranța celor 880 de angajați din Ucraina, asigurându-se că aceștia au acces la adăpost în timpul raidurilor aeriene. În același timp, JYSK sprijină reconstrucția țării, asigurând produse de calitate pentru casele ucrainene și creând mai multe locuri de muncă în țară.

Din februarie 2022, JYSK a deschis 20 de magazine noi în Ucraina, a modernizat 17 magazine existente la conceptul de magazin Store 3.0 și a reconstruit 6 magazine deteriorate sau distruse de bombele rusești.

„Avem încredere în organizația noastră din Ucraina și investim pentru prezența pe termen lung în țară. Dar oportunitatea de afaceri este în acest caz pe locul doi, după angajații noștri. În această situație tragică, cel mai important lucru pentru noi îl reprezintă angajații noștri și siguranța lor la locul de muncă. Le urmăm exemplul cu privire la ceea ce este posibil în Ucraina și suntem foarte impresionați de voința lor de a continua expansiunea, de munca lor și devotamentul față de JYSK”, spune Rami Jensen, President & CEO al JYSK.

Donații către veterani și organizații caritabile

Din cei 880 de angajați ucraineni ai JYSK, 70 au fost recrutați la război. 3 și-au pierdut viața în mod tragic în luptă. Ca parte a sprijinului oferit Ucrainei, JYSK continuă să plătească salarii angajaților recrutați și a sponsorizat mobilarea de locuințe pentru angajații care și-au pierdut casele din cauza războiului. În plus, JYSK a donat 1,5 milioane Euro veteranilor de război, organizațiilor caritabile și organizațiilor nonprofit din țară.

JYSK și-a închis cele 13 magazine din Rusia și a părăsit țara definitiv în martie 2022, în urma invaziei asupra Ucrainei.

Informații despre JYSK Ucraina:

• Magazinul numărul 100 a fost deschis în Cernăuți pe 3 octombrie 2024

• Din februarie 2022, JYSK a deschis 20 de magazine noi, a modernizat 17 magazine existente la conceptul de magazin 3.0 și a reconstruit 6 magazine deteriorate sau distruse de bombele rusești

• JYSK are 880 de angajați în Ucraina

• 70 au fost recrutați la război

• 3 și-au pierdut viața în mod tragic în luptă

• JYSK a donat 1,5 milioane Euro veteranilor de război, organizațiilor caritabile și organizațiilor nonprofit din Ucraina