Pitești Retail Park, gazdă a „Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, by CONAF

Weekendul trecut, Pitești Retail Park a fost gazda evenimentului „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, organizat de CONAF, care a reunit aproximativ 60 de elevi din unele dintre cele mai bune licee din oraș. Evenimentul este doar prima etapă a competiției, urmând ca participanții să-și prezinte ideile de business pe 27 martie, la Filarmonica Pitești.
Pe parcursul sesiunii, echipele înscrise și-au prezentat propunerile de afaceri unui prezidiu format din specialiști locali în aria businessului, care le-au oferit recomandări și indicații practice. Proiectul educațional se dedică dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor, ajutându-i să găsească cele mai bune soluții și strategii care îi vor ajuta în viitor.
Workshopul s-a desfășurat pe parcursul a 6 ore și le-a oferit tuturor un cadru interactiv de lucru. În plus, participanții au avut șansa să-și îmbunătățească strategiile de business pentru următoarea etapă a competiției, pe județ, programată pe 27 martie 2026, la Filarmonica Pitești. Concursul este organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), o organizație care reunește mediul de afaceri din România și susține inițiativele educaționale dedicate formării noilor generații de antreprenori.
Prin găzduirea acestui proiect, Pitești Retail Park continuă să susțină proiectele destinate educației tinerilor, transformând o sesiune de cumpărături într-o experiență benefică pentru viitorul lor în antreprenoriat.
Mai multe informații despre noutățile centrului comercial pot fi găsite pe site-ul oficial, precum și pe paginile de Facebook și Instagram ale centrului comercial.
Despre Pitești Retail Park:
Centrul comercial Pitești Retail Park are o suprafață de 40.000 mp, o parcare generoasă și peste 50 de magazine: Auchan, Bricodépôt, DM, SINSAY, Originals Funky, Kamalion, Tedi, Pepco, Jysk, Natulich, Lems, Carpeta, Altex, Flanco, Pepco, Zoocenter, Molini Bunătăți de Sibiu, Pink Clean, Dr. Max, Help Net, Casa de Bumbac, Money Gold, KFC, Mesopotamia, Tava cu de toate, Sapori Pizza, Hesburger și Happy Place – loc de joacă.
Pitești Retail Park oferă o experiență completă de shopping și relaxare. AICI găsești o diversitate de produse pentru amenajarea casei, alături de produsele necesare zi de zi, la prețuri competitive, food court diversificat, un loc de joacă pentru copii și o gamă de servicii complete (spălătorie haine, schimb valutar, servicii de telefonie, multiplicare chei, farmacie).
Despre CONAF (Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin):
CONAF (Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin) reunește mediul antreprenorial din România într-un cadru activ și destinat dialogului, conectat la realitățile economice interne și europene. Organizația susține dezvoltarea inițiativei private, promovează egalitatea de șanse și încurajează educația antreprenorială.
Prin colaborarea constantă cu autoritățile și mediul de afaceri, CONAF contribuie la dezvoltarea unui ecosistem economic sustenabil și la consolidarea antreprenoriatului feminin în România.

