Flanco devine prima rețea de magazine Smart Discounter electro-IT din România

Conceptul și noua poziționare au fost lansate o data cu deschiderea primului magazin reamenajat, in AFI Cotroceni, vineri, 12 aprilie.
Clientul de azi este tot mai educat și sofisticat în alegerea serviciilor și produselor care să răspundă relevant tuturor nevoilor sale – de preț, de calitate, de simplitate, de relaționare și accesibilitate în achiziție. Astfel, am decis să răspundem acestor cerințe printr-un nou tip de experiență de retail, capabilă să îi ofere clientului satisfacția unui «deal» bun, de neratat, și acces rapid la tehnologie.
Pe lângă Flanco Smart Discounter din AFI Cotroceni, vom desfășura în acest an un amplu proces de rebranding în 10 dintre cele mai importante magazine ale noastre. Acesta va include modernizarea firmelor luminoase, a vitrinelor, a întregii suite de materiale de promovare din magazine, precum și introducerea la intrarea în magazine a unei scene pe care vor “defila” cele mai importante discounturi ale momentului. În anul 2025, plănuim să extindem procesul de rebranding la alte 70 de magazine ale rețelei, urmând ca în 2026 toate punctele de vânzare să funcționeze sub noua identitate.
Diferența între reducere și smart discount este una importantă: nu scădem, pur și simplu, prețul, afectând percepția de calitate a produselor, ci urmărim întotdeauna să oferim o oportunitate relevantă de discount. Un smart discount este o ofertă inteligentă atât pentru client, care obține un produs de calitate la cel mai bun preț al pieței, cât și pentru noi, care urmărim eficiența operațională. În plus, pe lângă discounturile imbatabile, clienții vor găsi întotdeauna în magazinele noastre servicii de top și o relaționare de calitate cu Specialiștii în Discounturi de la Flanco Smart Discounter, care îi vor sfătui ce și când să cumpere, pentru a avea numai de câștigat.
Ca urmare a acestei pivotări de business către poziționarea de Smart Discounter, noua dinamică a campaniilor organizate în magazine și pe flanco.ro va include Discounturi de Weekend sau chiar Discounturi de o Zi, cu oferte de neratat. În plus, cataloagele Flanco Smart Discounter vor avea de acum o recurență săptămânală, tocmai pentru a ține publicul la curent cu noile discounturi și oportunități.
Noua poziționare, precum și noua identitate a brandului, a fost realizată în colaborare cu agenția specializată în consultanță și design de brand, Brandient.
